Tocãnița Nexiei

Minunea din Atlantic

Legenda spune ca, in anul 708, Arhanghelul Mihail i-ar fi aparut Sfantului Aubert, pe atunci episcop de Avranches, si i-ar fi poruncit sa ridice o biserica pe mica insula din largul coastei normande, pe locul pe care odinioara se aflase un fort al galilor armoricani si apoi al romanilor. Aubert a ignorat spusele Arhanghelului in ciuda faptului ca minunea s-a repetat de mai multe ori. Infuriat, trimisul Domnului i-ar fi facut o gaura in craniu, cu degetul sau de foc, convingandu-l astfel sa dea ascultare cererii divine. Un an mai tarziu, in anul 709, prima constructie de pe insula era deja finalizata. Asa se nastea una dintre minunile lumii medievale…

Insula a fost anexata de catre William I “Sabie Lunga”, duce de Normandia, in anul 933, iar in anul 966, o comunitate de preoti benedictini si-a gasit adapostul permanent in biserica Saint Michel, construind o buna parte din ceea ce avea sa devina, intr-un final, abatia cu acelasi nume.

    Anii de glorie ai asezarii monahale au inceput odata cu ascensiunea lui Wilhelm Cuceritorul si ocuparea Angliei de catre acesta. In schimbul sprijinului acordat viitorului monarh, preotii au primit largi posesiuni, inclusiv o insula in apropiere de Cornwall , acolo unde avea sa fie ridicata o sora a abatiei normade, prioria Saint Michel de Penzance .

Razboiul de 100 de ani dintre Anglia si Franta a transformat abatia in teatru de razboi, ea nefiind insa cucerita gratie fortificatiilor ridicate in secolele XI-XIV. Astazi, doua dintre bombardele engleze, abandonate de catre asediatori, numite Le Michelettes, sunt inca expuse in apropierea zidurilor abatiei.     Atat de mult mersese faima asezarii incat, alaturi de Roma si Compostela, abatia Saint Michel devenise al treilea loc de pelerinaj, ca importanta, din Europa medievala.     Chiar regele Ludovic al XI-lea al Frantei, intemeietorul ordinului Arhanghelului Mihail, in anul 1496, a intentionat ca manastirea sa devina sediul acestui ordin, doar distanta mare dintre Paris si Normandia facand ca visul sau sa nu se realizeze.

A urmat apoi Revolutia Franceza, iar Saint Michel a fost aproape parasita si, apoi, transformata in inchisoare pentru sustinatorii regalitatii. A fost nevoie de interventia intelectualitatii franceze, in frunte cu Victor Hugo, pentru a reda abatia patrimoniului national al Frantei.     Abia in anul 1966, o comunitate de preoti s-a reintors pe insula, reluand o traditiei veche de peste 1300 de ani.

Advertisements

One thought on “Minunea din Atlantic

Comments are closed.